Boli si tratamente
vezi toata lista

Sondaj

Cat timp ati asteptat in vederea consultatiei, ultima data cand ati fost la medic?

 sub 15 min.
 15-30 min.
 31-45 min.
 45 min-1 ora
 O ora si jumatate
 2 ore sau peste

 


Evenimente de sanatate

Primul Congres de Podiatrie din Romania

 
Data evenimentului: 1 Iun. 2017

Perioada: 1-3 iunie 2017, Bucureşti

Îngrijirea piciorului diabetic, prevenirea amputaţiilor şi importanţa creării profesiei de podiatru în România sunt temele-cheie de pe agenda evenimentului

Asociaţia de Podiatrie organizează în iunie 2017 primul Congres de Podiatrie din România – cel mai important eveniment cu participare internaţională din domeniul podiatriei desfăşurat până acum în ţara noastră.

Evenimentul susține necesitatea creării unui cadru de formare medicală care să sprijine dezvoltarea unei echipe multidisciplinare complete, pentru îngrijirea persoanelor cu diabet și din care să facă parte și specialiști în îngrijirea piciorului. Astfel, la Congres sunt așteptați medici care activează în specialități precum: diabet zaharat, neurologie, chirurgie, chirurgie vasculară, ortopedie, reumatologie, dermatologie, medicină sportivă. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate sesiuni speciale dedicate asistenților medicali și fiziokinetoterapeuților.

O abordare multidisciplinară a piciorului diabetic poate reduce cu până la 85% numărul de amputaţii asociate diabetului zaharat, arată Federaţia Internaţională de Diabet. Un rol-cheie în cadrul echipei de îngrijire a piciorului diabetic îl are podiatrul – această profesie, însă, în România nu este recunoscută deocamdată și are nevoie de o dezvoltare amplă si rapidă, pentru asigurarea unei îngrijiri corespunzătoare a persoanelor cu această afecțiune. De altfel, implementarea profesiei de podiatru în România este unul dintre principalele obiective ale Asociaţiei de Podiatrie.

„Organizarea Congresului de Podiatrie este cea mai mare realizare de până acum a Asociaţiei de Podiatrie, din punctul de vedere al dezvoltării profesionale în domeniu. Ne dorim ca acest eveniment științific să devină unul de referinţă pentru lumea medicală din ţara noastră și, de ce nu, chiar din Europa! Persoana cu diabet are nevoie de o îngrijire aparte, realizată de o echipă multidisciplinară, din care să facă parte medici, asistenţi medicali, educatori în diabet, şi în special, podiatrul. Persoanele cu diabet prezintă un risc crescut de a dezvolta ulceraţii care pot conduce, ulterior, la amputaţii la nivelul piciorului. Îngrijirea specializată a piciorului diabetic, făcută de un podiatru, poate să reducă semnificativ riscul de amputație şi să optimizeze calitatea îngrijirii pe care o primeşte persoana cu diabet. Să nu uităm, însă, că şi aceasta din urmă trebuie să fie conştientă cu privire la riscurile pe care le implică diabetul. Asociaţia de Podiatrie pledează şi pentru crearea unei culturi educaţionale a pacientului.”, a declarat Dr. Norina Alinta Gâvan, preşedintele Asociaţiei de Podiatrie.

Evenimentul va beneficia de aportul unora dintre cei mai apreciați profesioniști în podiatrie, la nivel mondial, printre care: Prof. Dr. David G. Armstrong (Statele Unite ale Americii), Dr. Lawrence A. Lavery (Statele Unite ale Americii), Dr. Lee C. Rogers (Statele Unite ale Americii), Prof. Dr. Andrew Boulton (Marea Britanie), Prof. Dr. Frank Bowling (Marea Britanie), Prof. Dr. Mark Tagoe (Marea Britanie), Dr. Matthew G. Garoufalis (Statele Unite ale Americii), Dr. Kristien van Acker (Belgia), Dr. Cynthia Formosa (Malta), Dr. Alfred Gatt (Malta), Dr. Ian Reilly (Marea Britanie), Dr. Ganesh Baliah (Marea Britanie).

Programul Congresului de Podiatrie are o structură complexă, înglobând sesiunile ştiinţifice cu workshop-uri axate exclusiv pe îngrijirea specializată a piciorului, în general și a piciorului diabetic, în special. Evenimentul urmăreşte ca informaţiile prezentate să devină unele de referinţă pentru managementul diabetului zaharat şi să fie, ulterior, transpuse în strategii pentru prevenirea ulceraţiilor şi a amputaţiilor asociate diabetului.

Medicii, asistenţii medicali și fiziokinetoterapeuții care doresc să participe la eveniment se pot înscrie, accesând secțiunea specială de pe site-ul http://www.podiatrie-event.org/en/Congress2017.

Asociația de Podiatrie își propune promovarea podiatriei în România, dezvoltarea și recunoașterea meseriei de podiatru, alături de informarea și educarea populației în domeniul îngrijirii eficiente a picioarelor.

Organizator științific: Asociația de Podiatrie

Parteneri științifici: Societatea de Neuropatie Diabetică – NeuroDiab, Asociația Română de Educație în Diabet
Management eveniment: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Toate evenimentele

28 Apr. 2017
2 Mai 2017
5 Mai 2017
12 Mai 2017
20 Mai 2017
24 Mai 2017
1 Iun. 2017
14 Iun. 2017
15 Iun. 2017
6 Iul. 2017
30 Aug. 2017
20 Sept. 2017
19 Oct. 2017
9 Nov. 2017
 
 
Reteaua Info-Sanatate
Harta Spitale si Centre Medicale
Recomandare video
Dosarul Electronic de Sanatate al Pacientului   Dosarul Electronic de Sanatate al Pacientului

Prezentare pentru medici despre dosarul electronic de sanatate al pacientului.

vezi toate video »


© Reteaua Info-Sanatate, 2008-2017
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805

   
Adnet