Sondaj

Cat timp ati asteptat in vederea consultatiei, ultima data cand ati fost la medic?

 sub 15 min.
 15-30 min.
 31-45 min.
 45 min-1 ora
 O ora si jumatate
 2 ore sau peste

Psihologia experientei constiente. Despre trezirea interioara si maturizarea psihologica
 

Un tanar medic catre pacienti: Aveti nevoie de noi!

Un tanar medic catre pacienti: Aveti nevoie de noi!

Vasi Radulescu, medic la Umf Carol Davila a scris un editorial devenit viral despre neîncrederea crescută a oamenilor de rând în medici și în sistemul medical.

22 Sept. 2016

 

„Cred că e cel mai important material scris de mine până acum.”, scrie Vasi Radulescu pe Facebook. „Aveți nevoie de noi, mai mult decât vă imaginați. De cercetători, de medici dedicați, de toate industriile conexe care ajung la rezultate spectaculoase lucrând împreună. Țineți-ne aproape și feriți-vă de alte căi care nu vă fac niciun bine, ba chiar vă pot face o grămadă de rău. Întrebați-ne când nu știți ceva. Veniți la noi să vă vaccinăm copiii pentru a nu pune în pericol viețile lor și pe ale altora, prin decizii stupide. Veniți la noi să discutăm despre screeningul în cancerul de sân. Veniți la camera de gardă când aveți urgențe. Apelați cu cea mai mare încredere la medici.”

Redam mai departe un fragment din articolul de opinie scris de Vasi Radulescu, postat pe blogul sau:

„Am identificat șase probleme, dar sunt mult mai multe. De unde au apărut ele? E simplu. Din disprețul creat în ultimele decenii față de medici. De lipsa de încredere în cadrul medical. Lumea nu prea ne mai dorește, suntem luați peste picior sau chiar bătuți. Lumea vrea sănătate și e dispusă să recurgă la alte metode, pentru că în jurul medicinei planează multă ură. Oamenii fug de spitale pentru că peste tot gravitează ideea șpăgii, pentru că anumite firme și-au bătut joc de toate viețile, pentru că peste tot plutește suspiciunea, pentru că presa abia în ceasul al doisprezecelea a început să vorbească și despre binele din medicină, pentru că persoane dubioase promovează metode dubioase de tratament improvizat la domiciliu.

Adăugăm la asta o oarecare culcare pe o ureche când e vorba de sănătate. Nu realizăm că e cel mai de preț lucru. Băgăm de seamă când o pierdem și devenim disperați. Am vrea să o peticim cu un supliment, cu o informație de pe internet, cu o cură detox, ideal să nu ajungem la medic, pentru că acolo lucrurile deja se complică. Trăim vremuri ciudate, în care ni se cere performanță. Suntem prinși în mari cercuri vicioase, muncim mult pentru sume mici, devenim depresivi și anxioși, pierdem bucuriile vieții. Apelăm iarăși la tot felul de șiretlicuri, poate-poate ne întărim să putem continua. Nu putem sparge cercurile vicioase și, chiar când avem cert nevoie de ajutor medical, tragem de timp până în ultima clipă.

Ne înstrăinăm unii de alții și e păcat. Noi ne dorim să apelați cu încredere și deschidere la serviciile și cunoștințele noastre, nu la personulități care n-au nicio treabă cu vindecarea, nu la preparate dubioase, nu la proceduri absconse, nu la aparate ineficiente. Mintea medicului e cea mai eficientă. Doar medicul vă poate vindeca, coroborând aici acțiunile voastre, credința, armonia proprie și alte câteva conduite simple.”

Foto: Flickr


« inapoi

Articol vizualizat de 938 cititori

Sursa: Eusuntv.ro eusuntv.ro

 
 
Reteaua Info-Sanatate
Harta Spitale si Centre Medicale

© Asociatia Info-Sanatate, 2006-2017
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805