Sondaj

Cat timp ati asteptat in vederea consultatiei, ultima data cand ati fost la medic?

 sub 15 min.
 15-30 min.
 31-45 min.
 45 min-1 ora
 O ora si jumatate
 2 ore sau peste

Psihologia experientei constiente. Despre trezirea interioara si maturizarea psihologica
 

Avem bani, dar ei nu ajung în conturile sistemului

Avem bani, dar ei nu ajung în conturile sistemului

Interviu cu Conf. dr. Călin Lazăr, Director Medical Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Cluj-Napoca.

 

Ce-i lipseşte spitalului dvs.?

Personalul medical este net diminuat faţă de 2008 din cauza blocării posturilor vacante şi a plecărilor în străinătate (temporare sau definitive). Alarmant este faptul că pleacă mulţi medici din spitale şi chiar medici de 45-50 ani, care şi-au văzut veniturile (şi aşa hilare) diminuate şi care şi-au pierdut încrederea că statul român le mai poate oferi o pensie. Prin scăderea personalului a scăzut net calitatea actului medical şi s-au prelungit timpii de aşteptare ai pacienţilor, care nu par încântaţi de acest lucru.

O problemă particulară pentru spitalul nostru este aceea că avem un spital pavilionar cu 16 secţii dispuse în 9 locaţii distincte, majoritatea spaţiilor fiind revendicate. Problema unui spital unificat s-a pus în discuţie încă din 2004 şi dacă ea nu a fost demarată în „perioada de aur“ (2007-2008), nu cred că putem spera la o rezolvare în următorii 10 ani.

Cât despre medicamente, materiale sanitare şi reactivi, nu avem probleme, deoarece furnizorii încă ne onorează comenzile. Blocajul financiar riscă să ne arunce în litigii şi în acest caz sigur vor apărea probleme şi în aceste sectoare. Oricum, pot să afirm că pacienţii spitalului nostru nu au fost trimişi să cumpere medicaţia necesară pe durata spitalizării, iar personalul medical nu a fost nevoit (aşa cum am văzut la alte spitale) să aducă de acasă materiale elementare (spirt, vată, mănuşi, dezinfectant etc.).

Aparatura a fost completată în perioada 2004-2009 prin finanţare de la Ministerul Sănătăţii (inclusiv programe de la Banca Mondială), fondul de dezvoltare al spitalului, finanţare de la Consiliul Local, donaţii, sponsorizări etc. La acest capitol nu stăm rău, dar avem în continuare nevoie de finanţare susţinută pentru menţinerea în funcţiune a aparatelor (service, piese de schimb). Încercăm să dotăm anul acesta secţia de ATI, care s-a reorganizat. Sigur că există necesităţi, deoarece în medicină apare tot timpul ceva nou, dar până să ajungem la nivelul unui spital occidental care schimbă aparatura la fiecare 5-7 ani, mai avem cale lungă.

Ce realizări excepţionale aţi avut?

Nu este bine să te lauzi singur, corect este să îi laşi pe alţii să o facă. În plus, termenul de „excepţional“ în medicina românească nu ar trebui să existe. Tot ceea ce considerăm noi excepţional, occidentul încadrează la „normalitate“. Suntem foarte mândri de noua locaţie a UPU (dată în funcţiune în 2008), care este una dintre cele mai moderne UPU pediatrice din ţară.

Alte secţii de vârf (la nivelul celorlalte centre universitare) sunt cele trei clinici de Pediatrie, clinicile de Neurologie Pediatrică şi Psihiatrie Pediatrică, secţia de Nefrologie Pediatrică (singura din Transilvania de NV care efectuează dializă pediatrică), compartimentul de Genetică Medicală (lider naţional în bolile lizozomale şi genetica surdităţii), compartimentul ORL (singurul din Transilvania care poate efectua extracţii de corpi străini la copil).

Considerăm o reuşită faptul că, în pofida restrângerilor financiare şi de personal, putem încă asigura un act medical la un nivel calitativ comparabil cu anul 2008.

Aţi făcut proiecte cu finanţări europene?

Am aplicat pentru trei proiecte cu finanţare din fonduri structurale, dar ele nu s-au calificat pentru finanţare. Obiectivele au fost înfiinţarea unui centru naţional de formare a personalului medical pentru asistenţa medicală de urgenţă, înfiinţarea unei reţele informatice care să reunească cele mai mari spitale din Cluj-Napoca, înfiinţarea unui Centru de Excelenţă pentru boli cerebro-spinale.

Consiliul Local v-a aloca fonduri?

Consiliul Local Cluj-Napoca a finanţat spitalul nostru în 2010 cu suma de 300.000 lei pentru achiziţionarea unui ecograf Doppler necesar Clinicii Pediatrie II. Consiliul Judeţean Cluj a finanţat până în acest moment spitalul cu suma de 200.000 lei pentru amenajarea secţiei de Terapie Intensivă a spitalului. Suma nu este suficientă şi va fi completată la rectificarea bugetară din trimestrul III.

Care sunt obiectivele planului dvs. managerial?

Având în vedere problemele financiare, în anul 2010 nu ne-am putut propune proiecte care au nevoie de finanţare importantă. Pe lângă reorganizarea secţiei de ATI, ne-am propus revizuirea protocoalelor terapeutice, elaborarea unui plan concret de intervenţie în caz de calamităţi şi urgenţe colective, revizuirea procedurilor de control intern şi perfectarea activităţii în vederea acreditării spitalului, acreditare ce va fi realizată probabil în 2011. Obiectivul principal rămâne asigurarea funcţionării spitalului la parametri cât mai apropiaţi de normal în această perioadă financiară dificilă.

Cu ce alte probleme vă confruntaţi?

Fiind un spital universitar, nu ne putem plânge că ducem lipsă de rezidenţi. Atât timp cât Ministerul Sănătăţii scoate la concurs posturi în specialitatea Pediatrie, acoperirea secţiilor cu rezidenţi (care deşi sunt prost plătiţi, acoperă o mare parte din activitatea din secţii) nu reprezintă o problemă. Neavând încă diploma de medic specialist, rezidenţii (mai ales cei de ani mici) nu părăsesc sistemul, dar mulţi dintre ei se prezintă la examenul de specialitate cu biletul de avion în buzunar. Şi din păcate este un „one-way ticket“.

Linii de gardă dificil de acoperit sunt cele din domeniul ATI, unde particularităţile domeniului pediatric şi numărul mic de medici specialişti ridică probleme, mai ales în lunile de vară, care sunt mai greu de gestionat.

Cât priveşte capitolul „bani“, aici avem problema întregului sistem sanitar. Avem un contract bun cu CJAS Cluj, dar din cauza colectării insuficiente de fonduri la bugetul CNAS, acesta nu este onorat la nivelul contractului. Nu ne rămâne decât să aşteptăm miracolul rectificării bugetare, numai să nu fie ca în gluma cu Ivan Ivanovici din fostul URSS, căruia pe hârtie i s-a dat o maşină, iar în realitate era vorba despre o bicicletă care „nu i s-a dat pentru că i s-a luat“.

Azi funcţionăm cu bani mai puţini, cu personal diminuat şi mai prost plătit, după deviza „merge şi aşa“. Numai să nu ajungem ca măgarul lui Nastratin Hogea, care a murit exact atunci când se obişnuise să nu mai mănânce deloc.

Ce măsuri puteţi lua pentru a remedia neajunsurile?

Putem face destul de puţine lucruri. Măsurile reale nu prea depind de noi. Noi putem reduce cheltuielile până la un nivel minim, dar sub acesta nu mai poţi vorbi despre act medical. Nu putem să ne motivăm personalul, iar recentele reduceri s-ar putea să ducă din nou la înflorirea „pieţei medicale subterane“, care nu a fost eradicată niciodată în România, dar măcar se diminuase notabil în ultimii 3-4 ani.

Nu poţi avea un act medical de calitate comparabilă măcar cu occidentul atunci când finanţarea este mult sub jumătate (în cifre absolute), iar costurile medicamentelor şi materialelor sanitare sunt de cele mai multe ori comparabile cu cele din ţările dezvoltate (piaţa românească din domeniu a fost sistematic redusă, astfel încât majoritatea produselor sunt importate).

Nu avem funcţională nici piaţa asigurărilor private de sănătate, care din motive pe care personal nu le pot înţelege, nu şi-a găsit locul în actualul sistem sanitar. Pentru a anula deficitul dintre ceea ce trebuie (prin lege) să asiguri şi fondurile primite, ai două soluţii: fie se reduce pachetul de servicii acoperit prin asigurările de sănătate (dar cum să faci asta atât timp cât domeniul asigurărilor de sănătate este folosit pretutindeni ca şi instrument electoral?), fie stabileşti cuantumuri de contribuţie la FNUASS comparabile cu cele din occident (dar cum poţi realiza acest lucru atunci când salariile românilor sunt cele mai mici din UE?).

Cum comentaţi reducerea personalului din spitale?

Pe rol este în acest moment reducerea personalului TESA. Este posibil ca unele structuri administrative să fi fost hipertrofiate şi aici fiecare spital va trebui să îşi cureţe ograda proprie.

Cu personalul medical este altă poveste. Dacă se va reduce şi acesta (eventual prin mărirea normei de paturi revenind la un doctor sau la o asistentă), calitatea actului medical va rămâne o noţiune utopică. Atunci când la camera de gardă va rămâne un doctor în loc de doi, pacientii vor avea de aşteptat un timp dublu.

La fel se va întâmpla cu listele de aşteptare pentru internare şi riscăm să ajungem (aidoma altor sisteme de sănătate) să programăm o ecografie sau un consult oncologic peste 3 luni.

De asemenea, dacă ai febră, poţi fi programat la medic peste 2 săptămâni şi atunci te duci la urgenţa, unde după ce aştepţi ceva ore, singura şansă care îţi rămâne este să faci o lipotimie şi să acumulezi astfel mai multe puncte de triaj şi să fii consultat mai repede.

Glumim amar, dar riscăm să pierdem unul din punctele valoroase ale sistemului nostru, în care accesul la specialist este mult mai facil decât în alte părţi.

Credeţi că vom asista la un „import“ de medici, poate chiar cu o pregătire îndoielnică, pentru a acoperi deficitul de medici din sistem?

Pentru moment nu cred că trebuie să ne gândim aşa departe. Importul ar trebui să vină din ţări mai slab dezvoltate ca şi noi (Asia, Africa poate?) dar trebuie modificată şi legislaţia în vigoare. Sigur că dacă se menţine timp de 4-5 ani ritmul de „export“ al medicilor, profesia se depopulează şi varianta dvs. devine o soluţie.

Până zilele trecute, credeam că pleacă numai specialiştii tineri, dar am aflat cu surprindere despre medici primari de 45-50 ani, care nu mai au încredere că statul român le va putea asigura o pensie, că pleacă să lucreze măcar 10-15 ani în alt sistem care să le permită să pună deoparte bani pentru bătrâneţe. Întrebare: cine mă va trata pe mine atunci când mă voi pensiona? Dacă voi avea suficienţi bani puşi deoparte, poate voi pleca în Austria sau Germania, dacă nu...

Cum descrieţi relaţia medic-pacient?

În condiţiile în care medicul se poartă conform jurământului pe care l-a depus la absolvire, iar pacientul îl priveşte pe medic ca pe un prieten şi nu ca pe un duşman, relaţia este una civilizată. Ce nu mă pot abţine să constat este că din ce în ce mai puţini medici acordă suficient timp pentru a sta de vorbă cu pacienţii lor.

Ce-i lipseşte sistemului sanitar din România?

La nivel declarativ nu lipseşte nimic. Avem bani, dar ei nu ajung în conturile sistemului. Avem specialişti buni, dar ei pleacă în Occident. Avem spitale, dar ele sunt învechite şi neperformante. Ce ne-ar trebui? Finanţare pe măsura pretenţiilor sau pretenţii pe măsura finanţării. Şi parteneriat public privat pentru unele sectoare medicale şi o reformă mai accelerată.

Ce are bun sistemului sanitar din România?

Există încă un nivel de accesibilitate ridicat al pacientului la actul medical (referitor la timpii şi listele de aşteptare), medicii de formaţie veche (din ce în ce mai rari astăzi) acordă suficient timp pentru discuţii cu pacientul şi aparţinătorii acestuia. Mai există, încă, suficienţi medici care acordă prioritate gândirii clinice şi care nu „scanează“ pacientul cu investigaţii de laborator sau imagistice care să le ofere diagnosticul pe tavă.

Ce aţi schimba la sistemul sanitar?

Legislaţia sanitară actuală este acceptabilă, dar are un singur defect: ea trebuie şi respectată. În plus, ea trebuie pusă în acord cu finanţarea sistemului. Nu poţi organiza un sistem după legi europene cu o finanţare ca în alt continent (nu spun care, dar nu e vorba despre Europa, Australia sau America de Nord). În practică trebuie să respecţi norme europene (ex. dezinfecţia echipamentelor medicale), dar nu ai bani decât de apă şi eventual săpun.

Dacă nu îţi permiţi să plăteşti specialiştii buni, ei vor pleca. În curand vom reveni la jocul din copilăria noastră („ţară, ţară vrem ostaşi“), numai că noi vom cere medici. Şi vom pleca, dacă vom avea bani, pentru consultaţii medicale şi tratamente la foştii noştri rezidenţi răspândiţi în toată Europa civilizată, iar dacă nu vom avea bani, vom rămâne la mâna sistemului şi vom trece şi pe la biserică, pentru că Dumnezeu a rămas ultima noastră şansă.

Cum vedeţi viitorul sistemului medical românesc?

Fără o finanţare cel puţin ca în celelalte ţări foste comuniste (mă refer la Ungaria, Polonia, Cehia), nu poţi face performanţă: ai nevoie de spitale organizate şi construite pe principii moderne (nu locaţii vechi, în care tot investeşti şi parcă tot nu se vede), aparatura schimbată (cel puţin în sectoare de vârf) la 5 ani şi personal medical astfel plătit încât să nu mai fie tentat să plece „dincolo“ cu primul tren.

De ce problemele din sistem s-au estompat parcă între 2005-2008? S-au găsit surse de finanţare alternative şi rezultatele s-au văzut. Cel puţin la spitalul nostru, perioada 2004-2008 a fost una dintre cele mai faste din punct de vedere al realizărilor. Nu mă interesează politica, dar ea este cea care dirijează banii.

Când aloci pentru sănătate 5% din PIB-ul României, nu poţi avea pretenţia să obţii aceeaşi calitate de servicii ca în Germania, unde se alocă 10% din PIB (nu stiu dacă sunt corecte cifrele, ele trebuie verificate, dar le-am folosit doar pentru calculul matematic). În primul rând că 5% este jumătate din 10% , iar PIB-ul Germaniei nici nu suportă comparaţie cu cel al nostru. Nu poţi avea servicii medicale ca în Europa de Vest cu o finanţare care se apropie mai mult de zona africană. Ai bani puţini, oferi servicii ieftine şi, de cele mai multe ori, de proastă calitate.

Bineînţeles nu banii puţini sunt singura cauză a serviciilor proaste, dar asta este o altă discuţie. Dacă bugetul nu are suficienţi bani pentru sistemul sanitar, poate că parteneriatul public privat sau măcar implicarea mai puternică a sectorului privat în unele sectoare medicale ar conduce la un pas înainte.

Ce le transmiteţi colegilor?

Aş vrea să am suficiente argumente care să îi determine să rămână în ţară, iar autostrada europeană ce se va construi în următorii ani să nu aibă doar 6 benzi, dintre care trei pentru dus şi trei pentru depăşit! Revenind la un ton serios, pe cei care au plecat deja îi rog să nu uite că ţara care i-a format rămâne pentru totdeauna România, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Pe ei îi rog ca atunci când lucrurile vor merge mai bine, să nu ezite să întindă o mână de ajutor şi să revină în ţară, aducând cu ei mentalităţile sănătoase care pot reforma sistemul. Pe cei care au rămas, îi felicit pentru opţiunea lor şi le doresc să nu îşi piardă speranţa, deoarece aceasta moare ultima.
« inapoi

Articol vizualizat de 4355 cititori


 
 



© Asociatia Info-Sanatate, 2006-2017
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805