Sondaj

Cat timp ati asteptat in vederea consultatiei, ultima data cand ati fost la medic?

 sub 15 min.
 15-30 min.
 31-45 min.
 45 min-1 ora
 O ora si jumatate
 2 ore sau peste

Psihologia experientei constiente. Despre trezirea interioara si maturizarea psihologica
 

Premieră: mastectomie endoscopica la un pacient cu ginecomastie bilaterala

Premieră: mastectomie endoscopica la un pacient cu ginecomastie bilaterala

MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din Romania, a inregistrat o noua premiera: o mastectomie endoscopică unui pacient de 19 ani cu ginecomastie bilaterala.

 

Pacientul a fost diagnosticat cu ginecomastie bilaterală (creşterea în volum a sânilor la bărbat printr-o proliferare glandulară benignă) în urmă cu patru ani. Acesta a urmat un tratament endocrinologic de specialitate, iar boala a avut o remisie de 20%, însă ulterior, tratamentul medicamentos nu a mai avut efect, astfel încât intervenţia chirurgicală era următoarea opţiune terapeutică. Intervenţia a durat trei ore şi a constat în rezecţia chirurgicală a glandei mamare, utilizându-se intrumentarul folosit în chirurgia laparoscopică şi un trocar single port prin care au fost introduse intrumentele de lucru şi camera video.

„Intervenţia este o premieră pentru medicina românească deoarece tehnica permite disecţia glandei mamare printr-o incizie de mici dimensiuni, un mai bun control al hemostazei, pacientul rămânând cu cicatrici minime. Conceptul de chirurgie minim invazivă la nivelul sânului a luat nastere încă din anii '90 când s-au efectuat primele mastectomii endoscopice, în prezent metoda impunându-se din ce în ce mai mult si în patologia malignă mamară. Mastectomia endoscopică a fost utilizată iniţial în cazul pacienţilor cu ginecomastie şi în patologia mamară benignă, însă la ora actuală aceasta este folosită şi la pacientele diagnosticate cu cancer mamar sau la cele care au indicaţie de mastectomie profilactică”, a declarat dr. Cristian Gabriel Viişoreanu, medic specialist chirurgie generală, coordonatorul Centrului de Diagnostic şi Tratament al Patologiei Mamare MedLife.

Operaţia a fost realizată de o echipă multidisciplinară din cadrul Centrului de Diagnostic şi Tratament al Patologiei Mamare MedLife, formată din: dr. Gabriel Viişoreanu, medic specialist chirurgie generală, dr. Cătălin Stângu, medic primar chirurgie plastică, dr. Dragoş Kinn, medic specialist chirurgie generală, dr. Lucian Rusitoru, medic specialist chirurgie generală şi dr. Denisa Iancu, medic specialist chirurgie vasculară.

Ginecomastia reprezintă dezvoltarea excesivă a sânului la bărbat. Boala se poate manifesta la nivelul unui singur sân (unilaterală) sau la ambii (bilaterală). Ea poate avea cauze fiziologice (pubertatea, îmbătrânirea etc.) şi patologice. Ginecomastia patologică este cauzată de un dezechilibru hormonal, consumul anumitor medicamente sau de anumite patologii asociate. Printre opţiunile terapeutice se numără: tratamentul medicamentos endocrinologic, lipoaspiraţia (în cazul în care cauza ginecomastiei este obezitatea) şi excizia glandei mamare.

Prin această operaţie, Centrul de Diagnostic şi Tratament al Patologiei Mamare MedLife devine singurul centru medical din România în care sunt efectuate mastectomii endoscopice, aceste intervenţii fiind disponibile până acum doar în străinătate.

Centrul de Diagnostic şi Tratament al Patologiei Mamare MedLife oferă un circuit complet pacienţilor cu probleme la nivelul sânului. În cadrul acestuia, o echipă multidisciplinară de specialişti formată din imagist, chirurg, oncolog, radioterapeut, chirurg plastician, anatomopatolog, psiholog, nutriţionist şi kinetoterapeut stă la dispoziţia pacienţilor, oferindu-le tratament personalizat şi tehnici moderne de tratament pentru patologia mamară benignă şi malignă.

Lunar, în cadrul centrului sunt trataţi peste 100 pacienţi, fiind efectuate 40-60 intervenţii chirurgicale de specialitate.

« inapoi

Articol vizualizat de 1056 cititori


 
 



© Asociatia Info-Sanatate, 2006-2017
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805