Boli si tratamente
vezi toata lista

Sondaj

Cat timp ati asteptat in vederea consultatiei, ultima data cand ati fost la medic?

 sub 15 min.
 15-30 min.
 31-45 min.
 45 min-1 ora
 O ora si jumatate
 2 ore sau peste

 

Bristol-Myers Squibb finantează proiecte de cercetare

Bristol-Myers Squibb finantează proiecte de cercetare

Bristol-Myers Squibb finantează prin programul Partnering for Cure, proiecte de cercetare pentru strategii terapeutice în hepatită si HIV.

 

Partnering for Cure este initiativa stiintifică pan-europeană a companiei Bristol-Myers Squibb, sprijinind cercetarea inovativă si făcând posibilă colaborarea si împărtăsirea cunostintelor în cadrul comunitătilor medicale si stiintifice.

Bristol-Myers Squibb anuntă că, prin programul său european de referintă Partnering for Cure, va asigura finantare pentru până la patru noi proiecte de cercetare concepute să îmbunătătească întelegerea noastră asupra imunopatologiei în hepatita B (VHB), hepatita C (VHC) si infectia cu virusul imunodeficientei umane (HIV), sustinând dezvoltarea unor noi strategii curative.

Proiectele de cercetare pot fi depuse până la 31 mai 2015, iar oamenii de stiintă interesati din întreaga Europă sunt încurajati să îsi înscrie ideile prin portalul www.bms.com/israpplications. 2015 este al treilea an de burse de cercetare Partnering for Cure. Anul acesta vor avea prioritate proiectele care explorează profilul potential al terapiilor curative functionale pentru hepatita B sau HIV, precum si proiectele care pun accent pe implementarea noilor abordări terapeutice pentru hepatita B si HIV, precum imunoterapia combinată. Toate propunerile vor fi evaluate de către board-ul Partnering for Cure, un grup de experti europeni în domeniul hepatitei si HIV, precum si lideri ai departamentului de cercetare si dezvoltare al Bristol-Myers Squibb.

Cele patru aplicații premiate vor beneficia de un fond total de finantare de 300.000 eur, conform deciziei grupului de experti. În anumite cazuri este posibil si un suport de co-finantare.

Despre Partnering for Cure Programul
Partnering for Cure este un program european de educatie medicală dezvoltat ca parte a angajamentului continuu al Bristol-Myers Squibb pentru cercetarea virusologică, educatie si îmbunătătirea perspectivelor clinice pentru pacientii cu boli virale cronice. Programul oferă un mediu de discutii stiintifice asupra noilor strategii curative pentru hepatite virale si HIV, asigurând medicilor si cercetătorilor suport educational.

Obiectivele Partnering for Cure
• Să asigure suport cercetătorilor care activează în domeniul virusologiei;
• Să asigure un forum de discutii între medici si cercetători privind descoperirile din virusologie pentru identificarea unui tratament curativ cu scop de vindecare;
• Să asigure educatie medicală medicilor interesati de domeniul virusologiei.

Prin initiativa Partnering for Cure, Bristol-Myers Squibb îsi subliniază traditia si angajamentul în sustinerea cercetarii în ceea ce priveste HIV si hepatitele virale. La nivel global infectiile virale cronice au un aport semnificativ privind incidenta si prevalenta precum si mortalitatea precoce. Organizatia Mondială a Sănătătii (OMS) estimează că în 2013 peste 1.5 milioane de persoane au decedat ca urmare a infectiei cu HIV . OMS atribuie de asemenea infectiilor hepatice cronice peste 1 milion de decese anual. Se estimează de asemenea că infectiile cu virusurile hepatitice B si C determină în fiecare an 57% din cazurile de ciroză hepatică si 78% din cazurile de cancer hepatic. Desi în ultimul deceniu au fost făcuti pasi importanti în această directie, rămân în continuare nevoi medicale semnificative de solutionat si oportunitatea unui tratament cu scop curativ de vindecare, în special pentru infectia HIV.

De la crearea sa în 2013, Partnering for Cure a finantat opt proiecte importante de cercetare
Proiecte în domeniul hepatitei B:
• Organoizii hepatici umani: o tehnologie inovatoare pentru evidentierea determinantilor infectiei cu virusul hepatitic B si a persistentei infectiei virale (Elisa de Crignis, Olanda)
• Factorii predictivi pentru definirea pacientilor cu hepatită cronică B - AgHBs negativi candidati pentru oprirea terapiei antivirale cu analogi nucleoz/tidici (Salim Khakoo, Marea Britanie)
• Identificarea si caracterizarea functională a elementelor genetice din genomul virusului VHB corelate cu reactivarea VHB indusă de imunosupresie (Valentina Svicher, Italia)
Proiecte în domeniul HIV:
• Terapia genică pentru eradicarea infectiei HIV pe bază de repliconi ARN care au drept tintă intrarea HIV în celule si latenta infectiei (Pedro Borrego, Portugalia)
• Analiza amănuntită a rezervoarelor HIV la pacientii infectati cronic cu HIV-1 aflati în tratament si cu niveluri scăzute de încărcătură virală ADN HIV totală celulară asociată în sângele periferic (Ruxandra Călin, Franta)
• Proprietătile rezervorului viral limfoid si răspunsul specific celular al limfocitelor T CD8+ în cursul terapiei precoce a infectiei acute HIV (Godelieve de Bree, Olanda)
• Identificarea populatiei/tiilor celulare de limfocite T CD4 cu memorie de la nivelul tesutului limfoid care asigură replicarea virală competentă a virusului HIV- 1 (Matthieu Perreau, Elvetia)
• Identificarea si validarea moleculelor ARN non codate implicate în latenta virusului HIV (Ward De Spiegelaere, Belgia)

Angajamentul Bristol-Myers Squibb în domeniul virusologiei
De peste 20 de ani, Bristol-Myers Squibb colaborează strâns cu comunitatea specialistilor din domeniul virusologiei pentru a sprijini nevoile pacientilor care trăiesc cu HIV, hepatită B si hepatită C – dezvoltând si furnizând medicamente, sustinând eforturile de educatie medicală si cercetare clinică si îmbunătățind accesul la tratament în tările în curs de dezvoltare.

Bristol-Myers Squibb sustine la nivel global programe stiintifice si educaționale în domeniul virusologiei precum Partnering for Cure, programe care includ educatia, informarea si constientizarea asupra bolilor virale precum si comunicarea experientei de succes din practică. Între acestea se numără SHE (Strong, HIV positive, Empowered Women/ Programul educational pentru femeia seropozitivă), un program cuprinzător si inovativ dedicat femeilor care trăiesc cu infectia HIV si furnizorilor de servicii medicale, PATH B (Patients and professionals acting together for hepatitis B – Pacienti si profesionisti împreună împotriva hepatitei B), o initiativă comună a grupurilor de pacienti cu afectiuni hepatice si medici, având ca scop oferirea de informații cuprinzătoare și suport pacientilor cu hepatită cronică B. În plus pot fi mentionate programele educationale si filantropice ale Bristol-Myers Squibb precum Secure the Future si Delivering Hope create să sustină persoanele infectate cu HIV din Africa si respectiv hepatite virale din Asia prin numeroase parteneriate public-privat si proiecte dezvoltate în cadrul comunitătilor.

Referinte
Organizatia Mondială a Sănătătii. Statistici HIV/AIDS. 2014. Disponibil la: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs360/en/. Ultima accesare: martie 2015.
« inapoi

Articol vizualizat de 2124 cititori

MESAJ DE INTERES PUBLIC

 
 
Reteaua Info-Sanatate
Harta Spitale si Centre Medicale
Recomandare video
Dosarul Electronic de Sanatate al Pacientului   Dosarul Electronic de Sanatate al Pacientului

Prezentare pentru medici despre dosarul electronic de sanatate al pacientului.

vezi toate video »


© Reteaua Info-Sanatate, 2008-2017
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805

   
Adnet