Boli si tratamente
vezi toata lista

Sondaj

Cat timp ati asteptat in vederea consultatiei, ultima data cand ati fost la medic?

 sub 15 min.
 15-30 min.
 31-45 min.
 45 min-1 ora
 O ora si jumatate
 2 ore sau peste

 

Proiect pentru copiii cu autism

Proiect pentru copiii cu autism

Fundația Romanian Angel Appeal vine cu un nou proiect prin care își dorește să apropie copiii cu autism de gradiniță și școală, apropiind, în același timp, și gradinița sau școala de ei.

 

În toamna aceasta, Fundația Romanian Angel Appeal vine cu un nou proiect prin care își dorește să apropie copiii cu autism de gradinițăși școală, apropiind, în același timp, și gradinița sau școala de ei.

Proiectul se numește Ajută-ne să facem bine! Comunitate pregătită, copil integrat și propune un program de pregătire în vederea integrării școlare, atât pentru copiii cu autism cât și pentru părinții lor, educatori, învățători și profesori, în 10 județe din țară.
Proiectul este înscris în campania  “Împreună cu tine, Profi salvează destine!” și, pentru a putea primi finanțare din partea PROFI, are nevoie de cât mai multe voturi de la susținători.23 de proiecte sunt înscrise în competiție, iar la final, primele trei clasate, ca număr de puncte, vor primi finanțare.

'Ajută-ne să facem bine! Comunitate pregătită, copil integrat'

Campania se desfășoară în perioada 17 august – 25 octombrie 2015, iar procedura prin care susținătorii pot vota proiectul ce sprijină integrarea școlară a copiilor cu autism este una foarte simplă: până pe 25 octombrie,după ce își fac cumpărăturile la orice magazin Profi din țară, scanează codul de bare de pe bonul fiscal la Info-chioșcul din magazin, apoi selectează și votează proiectul Ajută-ne să facem bine! Comunitate pregătită, copil integrat al Fundației Romanian Angel Appeal. Fiecare bon fiscal scanat și fiecare vot dat Fundației RAA înseamnă câte 10 puncte acordate proiectului. Se poate vota ori de câte ori se fac cumpărături la Profi, indiferent în ce valoare.

Cât mai multe voturi pentru proiectul Ajută-ne să facem bine! Comunitate pregătită, copil integratpot însemna clasarea în primele 3 locuri și primirea finanțării pentru implementare. Așadar, cu ajutorul voturilor publicului, în 10 județe din țară, copiii cu autism de la Centrele TSA din cadrul DGASPC ar putea primi intervenții terapeutice care-i vor pregăti pentru grădinițăși școală. La rândul lor, profesioniștii din centre ar primi instruire în vederea îmbunătățirii tehnicilor de lucru, dar și supervizare și feedback la intervențiile acordate copiilor.

Grădinițe și școli publice, speciale sau de masă, din cele 10 județe vor fi partenere în proiect, iar personalul didactic ar beneficia de formare specificăîntr-o metodă validată de lucru în sistemul educațional. Familiile copiilor cu autism ar primi informații și suport – legislație, mediere în relația cu școala și profesorii, tehnici de adaptare a copilului la școală. În paralel, pentru creșterea toleranței părinților copiilor tipici, vor fi organizate campanii de informare în școli.

“La ora actuală, în România, integrarea școlară a copiilor cu autism se realizează cu dificultate. Școala și cadrele didactice, părinții copiilor tipici, dar și copiii cu autism și familiile lor nu sunt, în majoritatea cazurilor, pregătiți pentru întâlnire și lucru împreună.Cu ajutorul voturilor publicului susținător, proiectul Ajută-ne să facem bine! Comunitate pregătită, copil integrat poate începe să schimbe lucrurile.” – Oana Pășălan, Fundraiser, Fundația Romanian Angel Appeal.
« inapoi

Articol vizualizat de 1391 cititori

MESAJ DE INTERES PUBLIC

 
 
Reteaua Info-Sanatate
Harta Spitale si Centre Medicale
Recomandare video
Dosarul Electronic de Sanatate al Pacientului   Dosarul Electronic de Sanatate al Pacientului

Prezentare pentru medici despre dosarul electronic de sanatate al pacientului.

vezi toate video »


© Reteaua Info-Sanatate, 2008-2017
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805

   
Adnet