Boli si tratamente
vezi toata lista

Sondaj

Cat timp ati asteptat in vederea consultatiei, ultima data cand ati fost la medic?

 sub 15 min.
 15-30 min.
 31-45 min.
 45 min-1 ora
 O ora si jumatate
 2 ore sau peste

 

Examinari gratuite pentru depistarea cancerului de san

Examinari gratuite pentru depistarea cancerului de san

Începând din luna octombrie, peste 1.000 de femei din mediul rural vor beneficia de examinări medicale gratuite în vederea depistării cancerului de sân.

 

Începând din luna octombrie, peste 1.000 de femei din mediul rural vor beneficia de examinări medicale gratuite în vederea depistării cancerului de sân. Campania este derulată, pentru al doilea an consecutiv, de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Cancerul de sân este cel mai frecvent întâlnit neoplasm al femeilor, reprezentând 25,2%1 din totalul cazurilor de cancer. 36% este procentul mortalității din cauza acestei boli în țara noastră, mai mare decât media europeană (29%) inclusiv decât cea mondială (31%).

În România, cele mai multe femei depistate cu neoplasm ajung la doctor în stadiul 2 sau 32 al bolii. Acesta este și motivul pentru care numărul pacientelor care pierd lupta cu această boală este tot mai mare. Rata de prezentare la medic este mai mică în mediul rural, unde și accesul la informație este limitat.

Anul trecut, FABC a derulat, împreună cu medici rezidenți și studenți la medicină în ani terminali, voluntari în cadrul proiectului „Împreună pentru Sănătatea Rurală” (ISPR), o campanie de examinări gratuite în sate din județele Argeș, Galați, Ialomița, Prahova și Teleorman. Femeile depistate cu probleme au fost îndrumate către investigații amănunțite. Anul acesta, FABC va derula campania de testare în alte cinci județe.

 “În cadrul campaniei desfășurate anul trecut, din totalul de 1.012 femei care au beneficiat de control medical, 11,5% au fost depistate cu posibile afecțiuni ale sânului. Dintre acestea, 69% au peste 40 de ani, restul de 31% se situează sub această limită de vârstă. De asemenea, 8% dintre femeile care au beneficiat de control au un istoric de cancer de sân în familie. Mai mult, 76% dintre femeile consultate nu făcuseră anterior niciun consult medical al sânilor.

Rezultatele acestei campanii confirmă necesitatea implementării unui program național de screening pentru cancerul de sân. Câte femei trebuie să mai fie depistate cu cancer de sân pentru ca autoritățile să pună în aplicare acest program național de screening?”
,subliniază Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Caravana la sate face parte dintr-o campanie națională anuală a FABC, aflată deja la ediția a VII-a. Prin această inițiativă, FABC își propune să convingă femeile despre cât de important este să mergi la medic, să poți preveni sau să iei măsuri imediate odată ce afecțiunea a fost depistată.

Primele examinări gratuite pentru depistarea cancerului de sân au avut loc în zilele de 10-11 octombrie în comuna Valea Stanciului din județul Dolj. Caravana cu medici rezidenți și studenți se va deplasa în zilele de:

24-25 octombrie, comunaIzvoarele din județul Giurgiu
31 octombrie- 1 noiembrie, comuna Bolintin-Deal, județul Giurgiu
7-8 noiembrie, comuna Ciorogârla, județul Ilfov
14-15 noiembrie, comuna Găujani, județul Giurgiu

Mai multe informați idespre campanie și programul caravanei se pot găsi pe site-ul www.invingemcancerul.ro sau pe pagina de Facebook: www.facebook.com/nuamfacutdestul.

Campania de informare despre cancerul de sân inițiată de FABC ș iLiga Română de Cancer, cu sprijinul APCR, Roche, Pfizer, IPSR, Radio Trinitas.

Ce trebuie să știi

*Cancerul de sânapare la femei din ceîncemaitinere.
*Apariția unui nodul trebuie investigată, dar nu înseamnă că este un semn de cancer.
*Multe femei cu cancer de sân nu au niciun simptom. Autoexaminarea regulată a sânilor trebuie să facă parte din rutinaoricărei femei.

Recomandări importante în prevenție:

1. 
   Autoexaminarea lunară a sânilor. Începând încă din adolescență, toate femeile ar trebui sa își examineze lunar sânii, de preferat la o săptamână după apariția ciclului menstrual. Autoexaminarea se face în fațaoglinzii. Lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreții.
2.    Controlul la medic. Vizita la medic pentru controlu lsânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani și o dată pe an după vârsta de 40 de ani.
3.    Mamografia. Dupa vârsta de 40 de ani, femeile ar trebui să efectueze anual o mamografie și să beneficieze de examinarea clinică a sânilor.
« inapoi

Articol vizualizat de 1709 cititori

MESAJ DE INTERES PUBLIC

 
 
Reteaua Info-Sanatate
Harta Spitale si Centre Medicale
Recomandare video
Dosarul Electronic de Sanatate al Pacientului   Dosarul Electronic de Sanatate al Pacientului

Prezentare pentru medici despre dosarul electronic de sanatate al pacientului.

vezi toate video »


© Reteaua Info-Sanatate, 2008-2017
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805

   
Adnet