Sondaj

Cat timp ati asteptat in vederea consultatiei, ultima data cand ati fost la medic?

 sub 15 min.
 15-30 min.
 31-45 min.
 45 min-1 ora
 O ora si jumatate
 2 ore sau peste

Psihologia experientei constiente. Despre trezirea interioara si maturizarea psihologica
 

10 pasi spre o cariera medicala de succes

10 pasi spre o cariera medicala de succes

Proiectul a fost derulat de Spitalul Universitar de Urgență Elias, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

 

Un  număr de 160 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București au finalizat stagiile de pregătire practică, cursurile de malpraxis și comunicare și au fost consiliați în carieră în cadrul proiectului ”10 pași spre o carieră medicală de success”. Proiectul a fost derulat de Spitalul Universitar de Urgență Elias, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

Timp de 6 luni, studenți din anii II, III, IV și V au făcut stagii în cadrul a opt clinici cu următoarele specialități: Obstretică-Ginecologie, Neonatologie, Chirurgie Generală, ORL, Cardiologie, ATI, Oncologie și Medicină de recuperare. Studenții au urmat și cursuri de legislație medicala si de comunicare și au beneficiat de consiliere psihologica și orientare profesională. După finalizarea stagiilor și a cursurilor, studenții au susținut prezentări, pe baza cărora au fost selectați cei 30 care au primit premii în valoare de 2500 lei.

”Ne-am dorit de la început să oferim studenților o perspectivă globală atât asupra celor opt specialități, dar și a ceea ce înseamnă să fii medic. Studenții au trecut prin toate cele opt clinici, fiecare grupă de 16 studenți fiind supravegheată și îndrumată de un tutore, medic din spitalul nostru. Pentru a descoperi ceea ce li se potrivește, studenții trebuie să experimenteze cât mai mult, iar stagiile organizate și supravegheate de tutori îi ajută foarte mult. Din acest motiv, am încheiat un parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” și vom continua stagiile de prectică și în anii următori”, a declarat dr. Simona Vlădăreanu, managerul proiectului ”10 pași spre o carieră medicală de succes”.

Proiectul, cu o valoare de aproximativ 1,8 milioane lei, a fost derulat pe o perioadă de 6 luni (iulie-decembrie  2015), având ca obiectiv principal creșterea ocupabilităților absolvenților facultăților de medicină prin dezvoltarea abilităților profesionale ale studenților în domeniu și prin corelarea programelor de studii cu programele de învățare practică în spitale din România.

Proiectul  ”10 pași către o carieră medicală de succes”  este cofinanţat din Fondul Social European  prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”.

 



« inapoi

Articol vizualizat de 1890 cititori


 
 
Reteaua Info-Sanatate
Harta Spitale si Centre Medicale

© Asociatia Info-Sanatate, 2006-2017
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805