Sondaj

Cat timp ati asteptat in vederea consultatiei, ultima data cand ati fost la medic?

 sub 15 min.
 15-30 min.
 31-45 min.
 45 min-1 ora
 O ora si jumatate
 2 ore sau peste

Psihologia experientei constiente. Despre trezirea interioara si maturizarea psihologica
 

Otitele

Otitele

Există o cauză generală care determină această boală des întâlnită în această perioadă a anului?

Maria Beuran

 

Maria Beuran este medic primar specialist în ORL în cadrul Centrului Medical MediClass


Otitele apar, de regulă, după o infecţie virală, cum ar fi o răceală. Membrana urechii medii se inflamează de la infecţia virală cand se acumulează lichid în spatele timpanului; aceasta in timp variabil poate infecta si perfora timpanul. Otitele pot fi asociate si cu blocajul sau inflamarea canalelor înguste care leagă urechea medie de nas (trompele Eustachio), ceea ce duce la acumularea lichidului în acea zonă, generand infundare, durere si infectie. Un alt factor care favorizează infecţiile urechii este inflamarea lantului limfatic din sfera ORL (lantului limfatic Waldayer) , amigdalele palatine la adult si amigdalele din spatele nasului la copil (amigdalele Tuska, asa zisii "poplipi" ai copilului) fiind cei mai frecvent incriminati.

Pozitionarea acestor formatiuni, structura lor limfatica si functia lor imunologica asigura localizeazarea, limitarea si reducerea infectiilor tractului respirator, luptand ca aceasta sa nu se complice, de exemplu prin otita. Copii insa sunt mai vulnerabili de a "atrage" otita prin inflamatia acestor formatiuni limfatice datorita dimensiunilor mai reduse, mai inguste ale structurilor anatomice respective -corespunzatoare varstei si statusului alergic cu care se nasc. Pe lângă inflamaţii şi infecţii, diferenţele de presiune între diversele compartimente auriculare pot atrage o suferinţă importantă a urechii. Trompele Eustachio, care fac legătura nasului cu urechea, egalizează in mod normal presiunea dintre cavitatea medie a urechii şi atmosfera externă permitand lichidelor şi mucusului să se dreneze din urechea medie. Inflamaţia urechii medii face ca trompele să se închidă, iar lichidul rămâne blocat înăuntru; bacteriile din profunzimea canalelor nazale trec prin trompele lui Eustachio direct în urechea medie şi se multiplică în lichidul „prins” acolo.

Este important ca aceste canale să fie permeabile în permanenţă, altfel apare aceea senzaţie pe care o simţim în timpul zborului cu avionul, la schimbarea de altitudine sau la scufundarea în apă. Dacă o persoană se urcă în avion, când, de pildă, este răcită şi are nasul înfundat (cu dificultate în respiraţie sau cu exces de secreţii), ori dacă face scufundări  în ape adânci şi nu respectă cu rigurozitate fazele de decompresie, suferă o deteriorare a presiunii dinăuntrul şi din afara urechii. Când trompele lui Eustachio sunt obturate de mucoasa nazală inflamată (care nu se opreşte la gra-niţa foselor nazale, ci se prelungeşte catre ureche si către sinusuri), bolnavul semnalează senzaţia de ureche înfundată ; dacă nu este luată în serios şi tratată în timp util, atrage ca şi complicaţie o otită. Studiile medicale au demonstrat că anumiţi alergeni pot cauza otită. Alimentele care pot fi incriminate sunt: produsele lactate (de origine bovină), ouăle (în special albuşul), alunele, soia, porumbul, portocalele, roşiile şi carnea de pui. Alergenii din aer cei mai frecvenţi sunt: fumul de ţigară, polenul, praful din casă, bacteriile şi compuşii organici volatili precum formaldehida, pesticidele şi ierbicidele.

* Otita medie poate să apară si ca urmare a unei infecţii cu viruşi sau bacterii care atacă celulele membranelor trompelor Eustachio, ale gâtului şi ale urechii mijlocii. Odată infectate, aceste celule se inflamează şi secretă un mucus gros care poate bloca trompele Eustachio, făcând ca lichidul să se acumuleze în spatele membranei timpanale. * Deficienţele nutriţionale - cercetătorii au observat că persoanele (în special copiii) cu deficienţe de vitamina A, zinc sau fier sunt mai susceptibile la infecţii respiratorii şi la otite. Sugarii care nu sunt hraniti natural, sunt mai susceptibili la a raci mai frecvent; odata raceala instalandu-se complicatiile otice apar mai frecvent, se manifesta mai sever si treneaza mai multa vreme.

- Care sunt factorii de risc ce conduc la apariţia otitei?
- Vârsta - copiii cu vârste de la 0 luni până la un an şi jumătate sunt cei mai susceptibili la infecţii ale urechii; aceste infecţii sunt frecvente la copii până la vârsta de 4 ani.
- Comunitatea - copiii care merg la creşă sau la grădiniţă sunt mai predispuşi la infecţii decât cei ce stau acasă, prin expunere la mai mulţi viruşi; apare răceala, ce se poate intide spre ureche.
- Poziţia de hrănire - bebeluşii care folosesc biberonul în poziţia culcat, tind să facă mai des infecţii decât cei susţinuţi în poziţie semisezand. Alăptarea oferă două mecanisme de protecţie. În primul rând, presiunea exercitată prin sucţiune ajută la închiderea canalului urechii şi previne refluxul particulelor şi bacteriilor în urechea medie. În al doilea rând, oferă protecţie generală prin trecerea anticorpilor de la mamă la copil. Otita apare mai frecvent la copii, pentru că lumenul şi dimensiunile compartimentelor urechii sunt mai mici, iar formaţiunile limfatice cu care este dotat copilul mic sunt mai bogate. Aceşti factori fac ca otita să apară mai curând şi să îmbrace forme mai severe si mai persistente la copil. De aceea, este recomandată extirparea polipilor la copiii in general de peste 3 ani, daca se dovedeste incriminarea lor in geneza otitelor.

De asemenea, există şi alţi factori de risc - atât pentru copii, cât şi pentru adulţi:
- Anotimpul rece - infecţiile urechii sunt mai frecvente toamna şi iarna. Uneori, alergiile sezoniere pot să congestioneze sinusurile, favorizand predispozitia la otită.
- Calitatea aerului - copiii expuşi la fum de ţigară; în zone foarte poluate, aer conditionat prezintă risc mai mare de otite.
- Istoricul familial - riscul ca un copil să facă otită creşte si dacă un alt membru al familiei prezintă simptome din grupa patologiei respiratorii .
- Otita poate apărea şi ca urmare a unei răceli puternice? Curenţii de aer rece pot determina inflamarea unui canal al urechii?
- Sigur că da .Expunerea prelungită la un curent de aer rece poate atrage o suferinţă a urechii, de la inceput sau ca urmare a obstructiei si inflmatiei mucoasei nazale.

Totuşi, nu toate persoanele care au stat la un moment dat în curent fac otită. Un terent predispozant individual şi alţi factori favorizanţi sunt de obicei prezenti. În pericol se afla si indivizii cu o imunitate precară, in convalescenta, cu o reactivitate mai mare, cei care au în antecedente măcar un episod de otită, copiii de vârste mici cărora li se dezvoltă vegetaţii adenoide care obstrucţionează fosele nazale posterioare. Obstrucţia cvasipermanentă împiedică aerisirea urechii şi astfel se creează condiţii optime pentru apariţia unei infecţii. Cei care pot face otite sunt aşadar sensibili în general ca imunitate, ca rezistenţă. În aceasta categorie sunt incluşi si cei care sunt obligaţi, datorită profesiei, să stea zilnic câteva ore în curent sau în frig. La un moment dat, aceste persoane vor face otită prin expunere la frig, pentru că mucoasa nazală se poate inflama, pot face o faringită ori pur şi simplu fac otită din cauza expunerea urechii la curent de aer rece. O altă categorie este a persoanelor care, la un moment dat apare otită ca o complicaţie a organelor bolnave din jurul urechii: pacienţi cu obstrucţii nazale din diverse cauze: deviaţie de sept, creste osoase, vegetaţii adenoide (polipi), amigdalite cronice cu frecvente pusee amigdaliene, faringite, laringite. Orice afecţiune din jurul urechii la o persoană bolnavă cronic sau sensibilă la un moment dat, poate da o complicaţie otica. Otita apare şi la sportivii care fac înot sau alte sporturi nautice ori la persoanele care merg frecvent la piscină. Aici exista mai multe situaţii. În primul rând, apa trasă accidental în fosele nazale trebuie eliminată când se termină o şedinţă de înot. Altfel, ea rămâne într-o conglomeraţie pe care o realizează de pildă vegetaţiile adenoide şi, din fosa nazală, lichidul de piscină poate lua calea urechii prin trompele Eustachio.

De aceea trebuie să învăţăm copiii ca, după înot, să sufle pe rând câte o nară, pentru eliminarea ultimei picături de apă din fosa nazală. De asemenea, ei trebuie să-şi şteargă, cu degetul mic înfăşurat într-o batistă, excesul de apă din urechi. Pătrunderea apei de piscină şi, mai ales, persistenţa ei în pavilionul auricular poate declanşa un alt tip de otită, respectiv otita externă. Aceasta, de cele mai multe ori, are ca origine dezvoltarea şi persistenţa unei micoze, a unei ciuperci (asemănătoare cu mătreaţa de pe pielea capului) pe tegumentul care acoperă pavilionul auricular. Firele de păr din ureche au un rol important în direcţionarea sunetului către membrana timpanica, dar şi în oprirea particulelor mari din aerul exterior. De aceea, se recomandă (şi este bine să se respecte cu stricteţe acest sfat) să nu se smulgă firele de păr din ureche. Dacă sunt inestetice, se va tăia numai excesul de păr, cu un aparat special, individual, iar înainte şi după această operaţiune trebuie făcută o igienizare riguroasă a zonei.
- Cum se manifestă o otită? Este durerea un prim semn al bolii?
 - Otitele pot crea un disconfort notabil. De cele mai multe ori, otita se traduce prin dureri care îl deranjează pe bolnav şi îl obligă să se prezinte la medicul specialist ORL. Anamneza (dialogul purtat cu pacientul) este foarte importantă; medicul prelucrează datele expuse şi poate pune un diagnostic precis. Urechea are mai multe compartimente; conductul auditiv extern are o formă asemănătoare literei S, deci prezintă două curburi. Nici membrana timpanală, situată în profunzimea conductului auditiv extern, nu poate fi vizualizată direct. Atunci, nu se poate printr-o simplă privire să se constate modificările patologice. Examenul clinic ORL presupune consultul cu un aparat special, numit otoscop, care are o sursă de lumină si un sistem maritor de vizualizarea a conductului auditiv. Pe lângă această examinare, medicul poate face o audiogramă, pentru a vedea dacă a fost afectat auzul, o timpanogramă sau o masurare a presiunii aerului din urechea medie. Numai medicul specialist ORL poate distinge durerea proprie urechii de o durere reflexă la acest nivel. Există situaţii când pacientul reclamă o durere violentă la nivelul urechii, dar medicul îi găseşte corespondenţă la un molar inclavat, de exemplu. La extragerea măselei de minte, durerea postextracţie capătă uneori caracterul unei otalgii reflexe; numai radiografia panoramică poate pune în evidenţă o rădăcină a molarului de minte orizontalizată către ureche, care generează otalgia reflexă. Şi problemele coloanei - cauzate de scolioză sau de spondiloza cervicală, prin rectitudine, prin încovoiere anormală într-o parte sau alta, prin tasare etc., pot da dureri reflexe ale urechii. Trebuie distinsă otalgia auriculară de alte dureri, chiar şi cele cauzate de o nevralgie dentară, pentru că durerea se transmite pe filiera unui nerv, nu este punctiformă; nervul se numeşte chiar coarda timpanului şi trece prin maxilar. Durerea este uneori asociată cu secreţie auriculară, care şi ea poate fi de mai multe feluri: seroasă, curată, dar şi mucopurulentă, în culori de la galben până la verde.

Uneori este urât mirositoare sau chiar sanguinolentă. Secreţia poate fi clară precum apa de stâncă, ceea ce indică interesarea craniului printr-o comunicare cu urechea. Otita acută poate provoca dureri bruşte şi severe în ureche, senzaţia de ureche plină, iritabilitate, prurit exacerbat (mâncărimi la ureche), febră, dureri de cap, inapetenţă şi insomnie, scurgere de lichid din ureche, dificultăţi în vorbire şi auz. Uneori, timpanul poate să se rupă spontan, ceea ce duce la scurgerea puroiului şi la senzaţia de uşurare. De asemenea, pacientul poate să reclame diferite zgomote care îl deranjează. De la bun început, medicul trebuie să distingă tonalitatea zgomotelor, care îl orientează spre diagnostic. Zgomotele grave, joase, numite acufene, de cele mai multe ori sunt determinate de modificări morfologice la nivelul urechii externe sau medii. Mai sunt şi zgomote de tonalitate înaltă, subţire, cunoscute sub denumirea de tinitus. In această situaţie problemele sunt de natură circulatorie, la nivelul urechii inerne- insuficienţa circulatorie vertebrobazilara, având drept cauză hipertensiunea arterială, ateroscleroza sau spondiloza cervicală avansată. Alte acuze pot fi legate de nervul vestibular, adăpostit - alături de nervul auditiv - tot în urechea internă.

O serie de simptome, alte decat cele localizate la ureche, se pot manifesta prin tulburări de echilibru- numite vertij. Tulburările vestibulare se datorează în special modificărilor din urechea internă, dar aceleaşi simptome (de ameţeală, de dezechilibru) pot fi cauzate şi de o diskinezie biliară, de un puseu de hipertensiune arterială sau de o criză circulatorie cervicală; si atunci, trebuie făcută foarte clar diferenţierea prin dialog minutios cu pacientul si prin coroborare cu alte investigatii (ecografie Doppler, radiografie abdominala, consult oftalmologic, control neurologic, RMN cranian s.a). La copii, otitele pot fi mai greu de depistat, în special în cazul unui copil mic care nu poate colabora. De aceea, este important ca părinţii să poată recunoaşte simptomele şi să suspecteze probleme ale urechii atunci când copilul, se trage de ureche, plânge mai mult ca de obicei, nu poate dormi, nu reacţionează la zgomote, este neobişnuit de agitat, are febră peste 38°C, are o scurgere de lichid din ureche, are dureri de cap.

- În ce constă tratamentul otitei?
- Tratamentul se aplică întotdeauna în funcţie de tipul otitei. La otita externă, primul scop este să reducem durerea, prin antialgice administrate atât pe cale locală, cât şi pe cale generală. Local, se administrează substanţe cu efect antiinflamator - de exemplu, solutia de rivanol,alcool boricat 4%, care se găseşte în farmacie şi poate fi picurată în ureche sau aplicată prin intermediul unui vârf de compresă îmbibată în soluţie. Otita externă bacteriana, de cele mai multe ori, apare prin suprainfectarea unei otomicoze persistente. Atunci, în paralel cu antialgicul administrat general şi local, se recomandă şi un antibiotic din sfera celor la care au afinitate pentru ureche. Experienţa ne face să anticipăm germenul incriminat în această infecţie - de cele mai multe ori, stafilococul este responsabil de apariţia otitei şi putem indica antibiotice uzuale sau - după gradul suferinţei- chiar cefalosporine din categoria celor la care acesta este sensibil. Dacă otita externă a apărut după contactul cu apa de piscină, putem bănui germenele piocianic - întâlnit frecvent în apa de bazin şi care are o afinitate deosebită pentru cartilajul auricular. Catre aceasta ne ghidează atât culoarea secreţiei, cât şi mirosul (un anumit iz fetid); se recolteaza secretie otica dar până soseste antibiograma de la laborator, putem începe tratamentul; eventual, când este gata antibiograma, putem să mai asociem un antibiotic, sau sa continuam tratamentul initial in functie de sensibilitatea identificata de laborator. Ştiindu-se faptul că otita externă este cauzată de otomicoze, la sfârşitul tratamentului (deşi pe pacient nu îl mai doare urechea, iar conductul auditiv pare curat şi sănătos) trebuie să-i recomandăm un tratament antimicotic de durată, capabil să eradicheze otomicoza.

Întotdeauna, aşadar, ne adresăm cauzei deci recomandam si evitarea patrunderii apei in ureche. Otita medie se caracterizează prin inflamaţia membranei timpanale şi a diverselor componente din urechea medie. Otita medie acută poate îmbrăca o fază preperforativă şi una perfo¬ativă. Dacă surprindem otita acută în faza preperforativă, când timpanul este roşu, inflamat, putem retracta modificările cu un tratament riguros, salvând astfel timpanul înainte de a ajunge la perforaţie. Dacă puroiul din profunzime împinge, bombează timpanul şi acesta nu poate perfora, trebuie să-l perforăm noi, medicii, pentru drenarea infecţiei (sub anestezie). În cazul otitelor interne, numite labirintite, şi ele de diverse categorii, pacientul trebuie izolat de cele mai multe ori în spital, într-o cameră semiobscură, foarte liniştită, fiindu-i indicat un regim dietetic, bogat in lichide. Functie de cauza care a generat această criză vertiginoasă:se scade tensiunea dacă se constată că a avut loc un puseu hipertensiv; se pot administra medicamente care scad presiunea intracrania¬ă, se sedează pacientul, se prescriu medicamente antivertiginoase, antiemetice( vertijul putand fi însoţit şi de simptome vegetative: greaţă, stare de leşin, anxietate, transpiraţii, vomă). În cazul otitei supurate, cu timpan deschis, dacă pacientul nu se spitalizează, el trebuie să se prezinte în cabinetul ORL zilnic, pentru aspiratia secretiilor, toaletizare şi aplicarea de pansamente sterile. În paralel se administreaza antibiotic oral, injectabil i.m sau in perfuzie- functie de gravitatea bolii si de particularitatea pacientului. Tratamentul cu antibiotic opreşte supuraţia, dar pacientul poate reclama în continuare senzaţia de ureche înfundată, iar probele acumetrice şi audiograma realizate în cabinet pot confirma un anumit grad de hipoacuzie. Aceasta pentru că timpanul, la un moment dat, deşi se usucă, poate rămâne inflamat pentru o vreme. În cazuri recurente, medicul specialist ORL va recolta o probă de cultură din ureche. Dacă infecţia nu răspunde la antibiotice, medicul poate interveni chirurgical. Operaţia constă în introducerea în ureche a unui tub subţire prin membrana timpanală, care ajută la drenarea lichidului şi la egalizarea presiunii dintre urechea medie şi urechea externă.

 - Odată timpanul spart, nu ne afectează ireversibil auzul? - Nu. Timpanul are proprietatea de a se reface, în timp. Cu toate că ar putea să pară o mare problemă la prima vedere, ruperea timpanului în cazul otitei ajută la drenarea infecţiei şi opreşte durerea. Dacă perforaţia spontană nu este suficient de mare, ea trebuie mărită de medic (cunoscând, desigur, nişte reguli), pentru a face o breşă suficient de mare încât puroiul să se scurgă in totaliatate din urechea medie. În caz contrar, se elimină o cantitate insuficientă de puroi, se închide timpanul spontan sub tratament cu antibiotice, dar rămân în urechea medie sechele postotitice care se acutizează cu orice ocazie: când pacientului îi curge nasul, când intră în piscină sau zboară cu avionul. De câte ori întâlnim o suferinţă otică, sfătuim pacientul să-şi pună si picături în nas, pentru o mai mai bună aerisire a nasului şi - implicit - a componentelor auriculare. - Pot fi întâlnite şi complicaţii majore date de otită? - De cele mai multe ori, otitele se vindecă de la sine în câteva zile, sau cu un minim arsenal tearpeutic. Totuşi, există şi situaţii speciale, când unele otite dau complicaţii care se manifestă prin extinderea infecţiei cand poate apare mastoidita (inflamarea celulelor osului mastoid, aflat în spatele urechii) sau chiar la creier - când deja vorbim de meningită (inflamarea membranelor care acoperă creierul şi măduva) sau abcese cerebrale. Otita medie recidivantă, netratată corespunzător, poate conduce la distrugeri intense la nivelul oscioarelor din urechea medie (uneori, până la surzirea totală). Otita trenanta sau recidivanta poate atrage pierderea partiala sau chiar totala a auzului. Daca imaginea radiografica, demonstreaza ca perforatia timpanala este umezita frecvent datorita sechelelor din urechea mijlocie, trebuie sa intervenim chirurgical, cu scopul de a chiureta sechestrul osos responsabil de intretinerea unei supuratii cronice.

Dacă perforaţia timpanală este uscată şi reuşim să o menţinem aşa minimum trei săptămâni, iar radiografia prezinta o mastoidă integra, putem să facem o grefă de timpan. Practic, aplicăm un scotch steril în jurul perforaţiei, pe care franjurii membranei timpanale îl absorb în timp, asimiland grefa timpanală. Putem folosi o grefă endogenă (din diverse ţesuturi ale individului respectiv) sau una eterogenă (dintr-un material asemănător cu benzile adezive). După o perioadă în care timpanul este grosolan, apare timpanul nou, cu aceleaşi proprietăţi şi performanţe ca unul sănătos. Pe audiogramă, in timp, sesizăm că pacientul aude perfect. - Ce trebuie să utilizăm la durerea de ureche, ca prim ajutor? Picăturile din farmacii sunt bune la orice fel de otită? - Trebuie să se individualizeze tipul de durere şi, mai ales, terenul patologic individual. Niciodată nu trebuie puse în ureche picături la cineva la care există probabilitatea să aibă timpan perforat, pentru că din urechea externă, prin perforaţia timpanală, se duce lichidul în urechea medie, unde poate produce reacţii de vertij, suprainfectie, durere violenta. Dacă un pacient are otită fără scurgeri din ureche, se vor prescrie suplimentar şi picături speciale, otice. Acestea nu vindecă infecţia, dar ajută la diminuarea durerii sau/si la reducerea cantitativa a suprafetei. Inainte de a fi instilata in urche, solutia otica trebuie adusa la aceeasi temperatura cu a corpului ( aproximativ 36,6 grade C ).

- Foarte mulţi medici spun să nu ne curăţăm urechile în profunzime, pentru că ne putem perfora timpanul. În plus, cerumenul are şi el un rol - opreşte pătrunderea impurităţilor... - Glandele ceruminoase sunt nişte glande sudoripare modificate, care secretă cerumen în mod fiziologic. Dar există persoane la care glandele secretă mai mult creumen (chiar şi stresul poate spori secreţia lui!). Mai mult, persoanele cărora li se îngraşă părul mai des secretă, de asemenea, mai mult cerumen. Ştim că la persoanele care se spală agresiv şi mai des pe păr, părul se îngraşă mai repede. Cu cât se excită deci glandele ceruminoase mai frecvent, cu atât ele sunt stimulate să secrete mai mult cerumen. Firele de păr din ureche îndepărtează excesul de cerumen din conduct. Cu beţişoarele, el poate fi propulsat în profunzimea conductului şi, odată ce cerumenul este împins dincolo de istmul conductului auditiv extern (o zonă mai îngustă a conductului), nu mai poate să iasă decât prin manevre medicale, adică prin spălătură auriculară. Dacă în această ceară mai intră şi apă, ea se hidratează, îşi măreşte volumul şi obstrucţia auriculară devine însemnată, chiar dureroasa. La unele persoane cărora li se descuamează straturile superficiale ale tegumentului, cerumenul înglobează şi celule moarte superficiale tegumentare şi se formează aşa-zisul dop epidermic, un alt corp străin auricular, care se scoate şi el, deşi mai anevoios, tot prin spălătură auriculară.

Această operaţiune trebuie făcută numai de cadre specializate, medicale. Chiar dacă unele sfaturi „prieteneşti” ne învaţă să instilăm în ureche apă oxigenată (pentru dizolvarea cerumenului) sau alte metode, cum ar fi folosirea unor conuri speciale, care topesc ceara formată, aceste metode nu fac decât - în cel mai bun caz - să desprindă dopul de ceară de pe timpan, dar el va rămâne tot în conduct. Extracţia, eliminarea dopului din conduct trebuie făcută numai printr-o manevra medicala de un cunoscator al regulilor executiei acesteiasi obligatoriu urmata de o noua vizualizare a conductului auricular si al timpanului „eliberat” de dop. Orice pacient la care se vede un dop de ceară in conduct trebuie întrebat dacă are cunostinta despre o perforaţie de timpan pentru a ne abţine să facem spălătura. Dopul se va scoate mai greu, cu aspiratorul, fiind obligatoriu să nu introducem apă în conduct, dacă timpanul este afectat. Pacienţilor cu perforaţie de timpan le recomandăm să evite pătrunderea apei în ureche, chiar şi în situaţia cosmetizării părului; de câte ori fac baie trebuie să folosească dopuri izolante (se găsesc în farmacii) sau - mai simplu - să ia o bucăţică de vată, să o înmoaie în ulei comestibil (foarte curat), să stoarcă excesul şi să o introducă la intrarea in conduct. Astfel, se realizează o barieră impermeabilă, care nu va permite pătrunderea apei în ureche. În conduct nu este bine să intre nici şampon, săpun, gel, ceară, vopsea de păr etc. Urechile trebuie curăţate, dar nu zilnic şi nu agresiv. În funcţie de pH, de gradul de seboree a pielii feţei şi a capului (pentru că şi conductul auditiv şi pavilionul sunt îmbrăcate în acelaşi tip de tegument), li se recomandă pacienţilor să se toaletizeze la 5, 7 sau 10 zile, fie cu beţişoare speciale pentru urechi, fie cu degetul auricular (mic) înfăşurat într-o batistă curată.

- Orice individ, chiar dacă nu are vreo durere, trebuie să facă periodic examene ORL? - Nu, dar părinţii unui preşcolar, de exemplu, ar trebui să fie sfătuiţi de medicul ORL-ist cum să-i crească imunitatea copilului înainte de a merge la şcoală, sau ce reguli generale de toaletizare a urechii să urmeze. Înainte de a i se monta copilului un aparat dentar, cand acest lucru este oportun, categoric trebuie să i se efectueze ablaţia polipilor, daca acestia exista. De asemenea, au nevoie de control ORL cei care au avut în prima copilărie probleme otice şi vor să-şi aleagă profesia de aviator, scafandru, jucator polo, etc. - Ţinând cont de data din calendar, ce sfaturi aveţi pentru persoanele care se confruntă cu această boală? - Persoanele adulte cu probleme ORL trebuie să poarte căciuli şi fulare care să-i protejeze de acutizări ale bolilor de care suferă. De asemenea, în perioada rece, copiii trebuie protejaţi cu fesuri trase peste urechi, dacă petrec mai mult timp în aer liber sau fac diverse sporturi de iarna. Dacă apar senzaţii de ureche înfundată sau dureri suportabile, se recomandă aplicarea de căldură uscată în spatele urechii (ajută la diminuarea si la retractia simptomelor) si administrarea a 1 - 2 doze de antiinflamator general. În timpul călătoriilor cu avionul este recomandat să mestecăm gumă, sugem pentru a ne creşte cantitatea de salivă, fapt ce ne obligă să înghiţim mai des, pentru echilibrarea presiunii din afara şi dinăuntrul urechii. Trebuie consultat medicul ORL in vederea instituirii unui tratament specializat, complet si complex, imediat ce apar: dureri semnificative sau persistente ale urechii, daca durerea se asociaza si cu alte manifestari neplacuta sau daca aceasta este prezenta la persoane vulnerabile prin varsta, antecedente sau boli asociate.

« inapoi

Articol vizualizat de 135126 cititori


 
 



© Asociatia Info-Sanatate, 2006-2017
    Info-Sanatate este operator de date cu caracter personal nr. 26805